Fumez cate o tigara in fiecare noapte. Doar una. Inspir toxina pana nu ramane decat scrum, ca un bat de nisip la capatul ei. Expir pe nari. Vreau sa imi arda interiorul. Afara, in strada, in fiecare seara o femeie se taraste beata pana la usa.
batranii iau pastile. Tinerii fumeaza ceai. Toti suntem bolnavi cumva de o anxietate ascunsa. O disperare muta care mangaie inainte de a strangula. Mergem la sala, citim. Ne straduim pe cat posibil sa scoatem ceva interesant din corpurile noastre. Traim in amintirea unui ieri stralucit, uimitor. Incercam sa il multiplicam intr-un vag si plictisitor prezent. Uneori vreau sa raman undeva, sa fur ceva memorabil din viata asta. Fie ca traiesc sub pamant sau deasupra orasului , sunt tot un soarece, cautand mereu un pic de timp de mestecat. un scop oricat de obscur.
Suntem neinspirati cred. Stam cu bricheta la marginea unei prapastii de benzina incapabili de a porni un incendiu.
Mereu intinsi in masini care ne conduc departe de ce suntem. Am mers ani intregi, pana ce incaltarile au ajuns fasii de material. Mi-e teama ca ceaiul imi va face acelasi lucru sufletului. Ma dezorienteaza uneori sa vad bucati din lume zdrobite de greutatea dragostei in timp ce eu trec nepasator cu mainile in buzunar, usor precum o pana.
No comments:
Post a Comment