Despre Vis si Drama

Opiu. Trezit în somn
 pentru gustul eternității. 
 Ruină și mizerie. 
 Otravă care scurmă în creier
 cu gheare de corb. 
 Diavol în pipă. 
 În nebunie indusă de luna plină.
 Încetinesc. Eu, zeu lucrat manual.
 Îmi fac a doua piele 
 din abisul cărnii Magdalenei. 
 Ascuns. În cultura vulturilor.
 Mut. Decadent. Nu lăsați copii să vină la mine.
 Le voi spânzura tinerețea de sufletul meu bolnav.
 
 Fluturi. Nu mai pot fi 
 abuzat de vicii solitare.
 Dispar în punctul ăsta.
 Rămân Eternul Spectator. 
 Transformator de îngeri,
 în plină pană de curent. 
 
 Ketamină. Întuneric și speranță.
 Mergând prin foc. Pe stadioane
 cu nocturne sparte. 
 Abisul își ia forma,
 din inima unei femei.
 Și ardem, roșii ca demoni,
 cântând,
 muzica sufletelor care 
 refuză să rămână în pământ. 
 Rapace. Făcut din furtună.
 Am devenit foc
 când m-ai ținut de mână. 
 
 Praf. În, și peste oameni.
 Din cerurile care coboară.
 Totul invadat în corp;
 stilul din sud de moarte.
 Antidot al capricornului
 care îmi zăcea odata la picioare.
 Apoi o luna inertă iar,
 pășind peste părțile întunecate.
 Priviri pierdute în cristal,
 în timp ce adormim etern.
 in memoriam.
 
 Hașiș. Memento mori
 fiu al pământului. 
 Sângele toarnă ușor
 tragedia femeii, 
 în urechile bărbatului.
 Sanguină proliferare.
 Mare Nostrum, trasă de margini
 de o lună mai bine uitată.
 Vise moi, cu capre în flăcări.
 Cu zeițe antice ale iernii. 
 Cu lupi în ceață.
 Cu îngeri îmbrăcați 
 în solzi de șarpe.
 
 Pastile. 
 La înălțimi tragice,
 în noaptea eternă. 
 Așteptând soarele, respirând agitat din umbră 
 cu floarea scorpionului în mână.
 Dar nu apare decât luna iar
 cu zâmbetul ăla vag de mercur.
 Apoi pleacă lăsându-ne 
 crepuscul învins, jefuit de vise.
 Curat, cu rădăcinile întinse,
 devin un izvor de furie,
 înaintea primei raze de lumină.