Digestie.

...si noi cu ce ne alegem? Zile roase de maxilarul inclestat al rutinei. Al ruginei pasive. Dimineti care ne trezesc  subnutriti; mutilati. Ca niste cotoare de mar. In umbra neonului maini inclestate aluneca in apartamente unde femei fac dragoste cu costume, cu geci din piele, cu pantofi din import. Apoi se casatoresc cu toate astea si mor plictisite sau depresive in cimitire domestice.
Maruntaiele orasului ofteaza sub presiunea bolii. Pielea lui patata cu terase din sticla ce paveaza orice bucata de ciment violent circulata. Acvarii unde ospatari hranesc goluri in stomacurile pestilor care nu se preocupa de cele din memorie.
Toate bune si frumoase in tropicul consumului. Pe adancurile orasului, un ecosistem de copii se automedicamenteaza si adorm incet cu rasete stinse; sacrificati pe altarele unor Buddha intunecati de cuie si alcool. Religii peste religii ridicate din plastic si cauciuc.
Cablurile iti aduc in casa cristosi, shive, iehovi, allahi. Orice iti doreste inima ca sa iti poti trage usor pleoapele pe ochi.
Nu mai visez la fete cu cristale in orbite si valuri fine care le mangaie umerii. Mi-am facut icoane din camasi si piele. Idolii mei sunt Eminescu, Blaga, Caragiale si un panteon de alti zei mai mici imprimati pe polimer. Intr-un final, dupa secole in care am fost hidos mi-am dat seama ca e infinit mai bine sa ai tinerete decat frumusete. Tanar si infometat, pasesc in noapte...