Baiatul in tricou cu cruce intoarsa. Cu pieptanul fara dinti. Cu discuri demachiante in casa. Umbra care iese pe balcon in fiecare seara. Care sta cu ochelari la ochi si o bere in mana lasand un singur oftat in aer inainte de a intra din nou in casa.
Sunt zile in care viata se deruleaza in placere muta. Vin. Trandafiri.Vanilie. Sampanie. Tigari. Cafea. Hartie. Capitole interminabile de incantare care amortesc gandurile. Dar odata la ceva timp, toate astea nu ajung. Incercand stangaci sa ajung la oamenii pe care ii tintesc pentru trocuri emotionale, imi dau seama ca am primit ce merit. Pentru ce am facut cu fata care avea coaste precum clape de pian. Cum i-am spart becul in mijlocul celei mai intunecata nopti. Si pentru ce? Arta. Doar un cuvant. O scuza. Scurta si lipsita de orice semnificatie. Pentru alta care parea sa promita cerul dar avea in buzunar doar o mana de pamant.
Unde pe alte continente unii inca mai fac dansul ploii, eu am adus seceta. Cu bratele ridicate ca niste craci uscate spre cer, am cerut cerurilor sa imi dea putere sa fiu las. Si nici o rugaciune nu ramane neascultata. Am zdrobit acel minunat pian iar acum imi pierd timpul printre instrumente stricate. unele cer sange pentru o boaba de muzica. Altele nu ofera nici atat.
Sunt zile in care ma vad salbatic. Cu pielea taiata de spini, alaturi de tine, prin paduri violente fata de lumina. Alergand ca niste animale si urland. Cu tatuaje ca niste tumori ale memoriei. Maini Stranse in jurul unui volan, pe limba serpuita de asfalt a continentului, in gura calda a campiilor. Oameni de praf. Pierduti unul in celalalt ca doi nori aramii linsi de soare.
Nu suntem ingeri. nici demoni. Nici zei nu cred ca am fi uneori. Altfel am fi amandoi acum, intr-un apartament undeva in tampla orasului. Visand fara nici o grija.
No comments:
Post a Comment