Ziua 1

Am venit acasa de la munca. Mi-am pus un pahar de vin si m-am uitat pe geam la pescarusii care spinteca stomacul cerului.
Jumatatea de ora mai tarziu am adormit beat cu muzica suspinand usor din boxe. Cand m-am trezit era deja noapte. 6 ore pierdute iremediabil.
Serile trec langa geamul din dormitor ascultand sirenele orasului . Tacut, in disperare muta. Nu pictez, nu citescm nici macar nu mai scriu in ultimul timp. Timpul se duce spaland, curatand, aranjand. Facand orice doar sa nu ma gandesc la mine.
Dar ce faci cand toate vasele sunt spalate? Cand parchetul e curat si toate hainele sunt in ordine? Te asezi jos. Te uiti in jur. Inchizi ochii. Astepti.
Zilele trec. Nimicul se incordeaza. Creste. Te rapeste din bratele lumii. Ramai suspendat undeva intre lumea pe care ti-o imaginai si cea in care traiesti. E un sentiment zdrobitor sa fii complet singur. Sa te nasti in fiecare dimineata in lumina sperantei iar seara sa te inveleasca compatimitoare. Am 25 de ani. Am apartamentul meu. Am vin de cate ori simt un nod in gat si mancare de cate ori am un gol in stomac. Dar sufletul imi e mai greu ca niciodata.