Inca o noapte in care fac poteci pe fata trasa a orasului mort. Uneori ma bucura sa vad ca sufletul meu nu e singurul care nu mai respira. Masini se intrec grabite spre garaje ca oameni satui de viata. Greieri tes plase cu cantece de milenii, prinzandu-mi gandurile in ele. Nu aud decat ecourile cuvintelor in cavitatea dintre coaste. Pe drum, o pisica se joaca singura cu un pachet gol de tigari, in intuneric. Se opreste o secunda si se uita lung apoi lasa hartia in voia sortii si pleaca. Se pierde elegant intr-un vals, printre spini, chistoace si frunze uscate. Probabil nu o sa o mai vad vreodata. Poate nici nu a fost acolo. Imi tarasc picioarele inapoi spre casa. Imi intind capul pe perna in timp ce caini isi varsa turbarea pe luna. Adorm usor...
No comments:
Post a Comment