Nu te ruga pentru iertare. Roaga-te pentru inspiratie!

Oameni. Niste statui de aur acoperite de groase paturi de praf. Din fericire avem arta. Ploaia care indepateaza pelicula opaca de uratenie a omenirii. Poate vrei sa ma contrazici. Poate consideri ca sentimentele sunt solventul de conservare al umanitatii, in sensul spiritual al cuvantului. Dar nu e nici pe departe adevarat. Am vazut oameni desfigurati de gelozie, am vazut fetele scurse ale unora inecati in depresie, am privit neimpresionat cum titani ai rasei au fost ingenuncheati de ridicol si indivizi cu mandrie divina s-au tarat prin noroi cu porcii.
Poate ai obsevat intamplator ca nici un artist nu e cu desavarsire urat in sensul ca poate avea un handicap fizic, poate chiar mai multe, poate fi un cretin notoriu sau o persoana care al carui caracter e dulce ca mirosul de formol. Intr-un final privind produsul mintii lui nu te poti abtine sa fii absorbit de ce zace in santurile cenusii ale mintii sale. Uneori ma simt furat pe nesimtite de invidie si orice defect al lui e amplificat sub lentila convexa a frustrarii. Asta pana in punctul cand atingi, asculti, citesti. Avand contactul brutal cu o sclipire oricat de fada de geniu ai senzatia ca aceasta sterge ca un burete orice ai dispretuit vreodata in persoana respectiva. Chiar daca doar pentru cateva minute. Nimic din ce stiu eu nu ii poate oferi unei persoane iertare subita pentru imperfectiunile pe care le are. Astfel, indivizi care au trait in concubinaj cu viciul apar in fata multimilor drept sfinti ai frumosului. In orice alta circumstanta acesti oameni ar fi purtat crucea grea a stigmatizarii (betiv, boschetar, curvar, drogat, afemeiat etc)
Fie asta, fie arta e doar o mantie pupurie purtata de un cocosat hidos. Poate artistul nu e decat un monstru care zace in umbra parfumului palpabil al artei sale. Un iluzionist care sta in spatele unei oglinzi, lasandu-te prada propriului tau ego, in timp ce tu ii aplauzi cu convingere grandoarea. Asta nu vom sti niciodata pentru ca omul in esenta e ca un cantar mecanic, orice graunte de praf ii poate tulbura judecata. Acum revenind la artisti, nu ma pot abtine sa nu observ setea cu care devoram potentialul. Potential pe care il vedem in altii desigur. Vorbesc de "artisti de buzunar" daca ne putem numi asa. Oameni ca mine, ca tine pe care viata sau salbaticia tineretii i-a tinut departe de haosul faimei. Din oameni pe care ii cunosti devin un fel de profeti de ghetou iar mainile lor unelte ale supranaturalului mizerabil. Oameni care prin delirul lor necontrolat te fac sa realizezi ca traiesti viata ca pe un part time job, majoritatea timpului nefiind acolo unde trebuie...
si soarta face ca neatentia/nepriceperea mea sa lase pe mana uitarii restul acestui text; si asa reprodus dintr-o memorie roasa de moliile vietii. Scuzele mele