Control medical

                Ce loc ciudat e pamantul asta. Am tot ce imi trebuie sa fiu maret dar calc singur in minele mediocritatii. Muzica planetei imi poate face oricand o dializa spirituala, dar simt doar cheaguri crescand sub piele in timp ce ascult propaganda calailor nostrii. Imi simt suflarea grea de la cianidul pe care plamani prosti il varsa in aer. Ochii imi concentreaza ura ca o lupa pe figuri ce par sa nu inteleaga nimic din viata asta. Veritabile animale care fac poteci pana la alimentari si umplu gunoaie cu fiinta lor. Imi simt inima ca un tun care arunca proiectile de ura peste altele care zac si saliveaza sange in piepturi goale. Pana si sufletul imi sopteste scarbit in ureche ca nu au nici o scapare. Ii privesc cu mintile lor adancite in saci de dormit de smoala precum fluturi ce au murit inainte sa iasa din cocon. Uneori as vrea sa injunghii in ele cu sabia mea de carbune, gauri prin care sa intre lumina. Dar ar fi inutil. Creionul meu e mai bun in a tatua idealuri pe abisurile albe de hartie decat in a deschide drumuri unor oi ce iubesc compania lupilor. E isteric de haios cum schimbarea vine mereu precum o boala. Asteapta rabdatoare, consuma, se multiplica fara ca cineva din exterior sa ii observe miscarea subversiva. E ca o mare care musca in fiecare an din uscat, asteptand sa inece toata mizeria lui intr-o zi. E acelasi arhetip peste tot. Mai putin aici. In locul asta, cretinitatea a suferit mutatii. Si-a cultivat un metabolism cu care respinge vehement orice asalt al ratiunii. Sub coma spirituala in zodia caruia zace orasul, imi vad "cenusa materiei" atrofiindu-se. Nici nu mai simt convulsiile revoltei. Pur si simplu imi vad fiinta submersata in cazanul de aur al artei. Imi torn pe piele ideile nobile ale cartilor, si-mi pun lentilele contactului cu picturi. Sorb lacom muzica unor sfinti ce mangaie clape si chitari si memorez psalmurile nostalgiei lor. Ce altceva poti face pe pamantul unde gasesti profetii neamului ingramaditi in buzunare burdusite zambind fals din spatele unei pelicule de plastic?
E greu sa-ti vezi cedand, pe rand, fiecare simt, sub tirania majoritatii. In timp gatul nu va mai urla la somnambuli ce n-au cunoscut trezirea. Degetele vor elibera pixul din inclestarea ce-l stoarce de idei iar incruntarea de milenii se va topi intr-un zambet tampit.
Uneori, impinse de trecerea timpului, imi simt incheieturile cedand sub greutatea scutului ce nu-mi permit sa-l las din mana. Ingropat in laturi, am impresia ca treptat corpul meu mimeaza forma porcilor cu care ne luptam. Probabil e doar o problema de timp pana ma voi aseza obosit jos asteptand taierea.