Toti iti spun ca frumusetea interioara este esentiala in om. Ca e tot ce vibreaza in alti oameni cand te vad, iti vorbesc sau te ating...
Apoi rad de tine ca nu esti indeajuns de inalt/a, ca esti prea inalt/a, ca ai o tona sau ca te bate vantul. Ca ai ochii mici sau unul e lent sau sunt de culori diferite. Ca ai parul rar, ca e lins, ca esti proasta pentru ca e blond, curva pentru ca e roscat si comuna pentru ca e brunet. De nas nici nu mai zic, de parca ar exista un singur nas acceptabil in tot universul. Apoi daca n-ai sani sau fund esti baietel. Daca n-ai abdomen de marmura si mana de miner esti fatalau. Apoi urmeaza felul in care te imbraci. Majoritatea inca mai confunda a fi la moda cu a avea stil crezand ca o haina pe care dau jumatate din cat castiga iti ofera instant eleganta si rafinament. Si nici macar nu e vorba despre asta. E vorba de comfort si gust. Sau ar trebui cel putin...
Am ajuns sa ii urasc pe oamenii care vorbesc de frumusete interioara pentru ca de cele mai multe ori sunt cei care stiu cel mai putin despre ea. Oameni pentru care frumusetea interioara ar putea la fel de bine sa insemne rinichi luciosi sau un pancreas turcuoaz.
Imi place sa cred ca nu devin ipocrit cand vine vorba de estetic. Am un ideal de frumusete care pe alocuri poate fi de-a dreptul superficial si totusi evit din rasputeri sa le dau cu el in cap celor care nu il implinesc pentru ca sunt perfect constient de grotescul propriului meu fizic. Cu toate astea, in ciuda imensitatii de nisip, pamantul asta pare sa duca lipsa de oglinzi.
Acum vine intrebarea mea. De ce ai vrea sa fii frumoasa pentru niste oameni care au pierdut de mult orice urma de frumusete?
No comments:
Post a Comment