Schimbarea la fata a lui Marius Cristian

In fiecare an in decembrie imi dau toate hainele jos si prviesc indelung in oglinda. E un exercitiu ce incet incet capata conturul unei traditii. Si astfel, acest inventar ritualic al celor cu respect de sine oscilatoriu ofera ocazia de a citi in piele pe unde ai fost. Voi incepe cu noutatile.
Tunsoare germana; parul piptanant cade acum civilizatpe langa urechi. Asta, impreuna cu privirea specific rece lasa impresia ca sunt pregatit sa fiu asasinat in orice clipa. Pana recent, din cercurile mai mult sau mai putin vicioase strigate sau soapte purtau cuvantul Printisor pana la mine. Mi-a parut o caricatura haioasa a imaginii habsburge pe care o creasem in cap pentru mine in urma poreclei. Cat despre asasinat, privind in urma, imi dau seama ca e fantezia unui copil cu prea multa imaginatie si prea putina perspectiva.
Trecand peste, vara asta mi-am sculptat deasupra buzei o cicatrice ce dispare misterios cand zambes. Presupun ca un plan atat de bine coagulat poate fi gandit doar de ironia sortii, cum la fel de bine putea sa il lipseasca pe Uzzi de degetul mijlociu.
Oricum, nu e asa rau precum pare. Unele voci spun ca arata bine, altele ca ar fi hidoasa, unele ca ar fi de puscarias, altele ca arata masculin (ce o mai fi insemnand si asta). Unele din ele s-au ascuns tot anul in spatele urechii mele cand am dormit intoxicat pe gresia baii. Altele au strecurat gemete sau soapte apasate pe sub usa mea.
Trecand si peste asta, de la gat in jos am doar semne ce dispar treptat, agresate de un metabolism animalic. Pielea e mai stransa pe carne anul asta, iar sub ea un covor timid de muschi creste in secret pe oase. Fizicul de caine batut de anul trecut dispare treptat facand loc unuia nou, cladit de un moral mai bun. De o liniste straina.
Uneori imi lipsesc multe lucruri, iar alteori uit complet de ele. Uneori respir suflarea vie a unor imagini alaturi de oameni ce nu mai sunt aici de milenii. As vrea sa trimit o imbratisare si un gand splendid acestor oameni ce anul trecut erau in centrul existentei mele.
Voi incheia aici, sa nu risc sa fiu absorbit complet in propria visare. A fost un inventar reusit calculat atent prin ochiul mintii si pot spune ca sunt fericit ca si anul asta pot vedea zambind, baiatul din fata oglinzii.