Am baut.Am baut pana ne-am simtit gingiile de guma. Pana gatul s-a prabusit. Pana organele s-au marit si au cazut pe stomac precum mere intr-o sacosa.
Am baut pana nu am mai putut si apoi am mai aruncat cateva pahare.
Am ars mii de tigari intr-un foc ce nu se stinge niciodata.
Noua nu ne-a spus nimeni ca golul dintre coaste nu se umple, ci se izoleaza.
Undeva in groapa de gunoi a constantei, cineva e in sticle si chistoace pana la genunchi, intrebandu-se cum de inca mai suntem in viata. Si noi ne intrebam dar nu primim niciodata un raspuns. Cugetari ale caror ecouri se aud goale in cavitatile orasului.
Cerurile sunt goale; cartile se balbaie. Nimic nu stie nimic despre nimic. Suntem pentru ca suntem.
Pentru ca marul ionatan si varza de Bruxelles nu se mananca singure. Pentru ca Audi si Mercedes nu au destinatii proprii. Pentru ca exista trufe, caviar si sampanie cu cristale si nici un alt animal nu e asa atasat de ele. Pentru ca...pentru ca nimic. Pana la urma Ce imi pasa mie? Eu vreau doar sa dorm...
...
M-am trezit dupa doua zile. In camera plutea un miros puternic de tamaie. Era atat de innecacios incat mi-au dat lacrimile. Privind in jur, am vazut ca nu erau nici trufe, nici caviar, nici sampania ciudata la care am adormit gandindu-ma. Nimic. A fost doar somn fara vise. La radio, Crin Antonescu molfaia cacat intr-o sedinta. L-am stins si am ras un pic incercand sa ii aproximez greutatea, sa apreciez cat de departe ar ajunge pe geam. Apoi am observat dintr-o data ca mica mea camera era plina de oameni. In jurul meu toata lumea se inchina spunand ca e o minune de Ovidenie ( ce o mai fi si aia). M-am uitat la fiecare in parte iar ochii lor asteptau rugatori un discurs, o explicatie. M-am asezat la masa, mi-am pus un pahar de vin si l-am baut pe nerasuflate. Apoi m-am asezat in pat din nou. Cand m-am trezit mai trecuse o zi si nu mai era nimeni in camera. Am mancat cativa biscuiti vechi incercand sa ghicesc ce mi-ar fi scris pe cruce.
No comments:
Post a Comment