Sobrietate

La dialogul vulturilor eruditi,
iti crapi urechea,
si nu lasi sangele sa se coaguleze.

O simt cum isi arata fata urata, o face urata si pe a mea. Acra, muta, lipsita de orice expresie. Isi poarta zambetul triumfator pe deasupra unor dinti albi sufocati de gingii sanatoase. Isi scrie randuri curate, lipsite de greseli, de schiopatatul parantezelor.
Are parul pieptanat pe o parte si o camas de culoarea cocainei ii imbratiseaza languros corpul.
E seaca si lipsita de culoare.
Sobrietatea poarta pantofi si discuta dezinvolt. Primeste zeci de complimente la care zambeste in semimodestie. Nu e niciodata murdara de ruj si nici nu lasa niciodata urme altora. E moneda, e validare, e erectie rece din corp muribund. E trezire violenta intr-o dimineata ce nu se sfarseste. E somn in absenta viselor. E lemn, beton si piatra. E materie neinsufletita. E om fara idei; sau cu prea multe fara a sti nimic. E dragoste, ura, invidie, dezgust. Toate conditionate. Sobrietatea e prohibitia spiritului.
E intoarcerea dezamagita a urechii catre altii care se plang, atunci cand tu esti lipsit de gura.