Rami

Eu, oceanul.
Sunt zile in care visez marea furtuna de foc. Cea pe care aproape am stins-o. Cea pe care am alergat-o in alte orizonturi. Imi amintesc de ea, nebuna, furioasa, prajind lumi in accese de furie. Imi amintesc de ea tatuata in nuantele unor limbi vii. Rosu, oranj, violet, culori ce se pierd precum accesorii pe sub cea mai eleganta piele.

Iar eu, oceanul, psihopat latent. am furat destui in adancuri.
Haosul meu compatibil. Ma intreb unde esti acum? Oare acum poti dormi? In dragostea mea nemarginita pentru oras, oare iti canta noaptea cand nu poti dormi muzica mea dementa? Ma auzi in zgomotul de frane si alte piese in frecare? Ma auzi in sirene si imi simti nelinistea? Sau in zgomotul ambulantelor. In ultimul timp ma simt uscat de imaginatie. Sunt atat de multe lucruri de spus in atat de putine moduri ramase. Pe fata mea inca e ceva benzina din tabliile nepasatoare ale vapoarelor.
Tu arzi. Eu ma evapor.