Am stat la feareastra
ultimului etaj.
Privind cum scrum ploua
linistit, din palma mea.

Privind cum scutere
vin si pleaca.
Pierduti grabit prin beton
hibrizi de metal si om.

Cum nori trec
peste noi.
Rusinati de ce-am ajuns,
o rasa magnetica de nepatruns.

Ambulante bazaie zgomotos
muscand asfalt.
Crezand ca poate ajuta
suflete ce isi doresc doar somn...

Din camere vizibil reci
ca primavara goala.
Se imprastie aburi de mancare
ce nu hranesc fiinta goala.

Un tremur greu se strecoara
prin moile oase.
Si vantul care mangaia
acum taie calm in carne.

Am privit si iedera cum
rabdator se catara.
Pictand un stomac de lume decazuta
sub stropi de ploaie nehotarata.

As fi plans sa contribui stiind
ca apa sarata este sfanta.
Dar am o tumore de marimea egoului
ce orice regret usuca.

Nu mai am nici tigari s-ascuta
sabia mea franta.
Si orice pahar e o grenada
in stomacul meu de ceara.

Asa ca aplec capul peste
lume cufundata in vise
Sa uit de sufletul difrom
incet adorm...