In Biblia tristetii
Nu mai e nimic sfant.
Cand bei cerneala
Si te imbeti crunt.
Se strange inima
Imbibata pana la refuz in clor
Iar vertebrele de creta
Cand se frang, nu te mai dor.
Conturata e sila in oglinda
Vazand c-am ramas viermi.
Cand tot ce-am vrut a fost o zi
de a trai ca fluturii.
Bolnavi si prosti
Nu mai putem lega cuvinte
Caci limba-i grea si umflata
Muscata de suflete pereche.
Parca si maseaua de minte
Sta sfidator sa cada.
Preferand lumina soarelui
Aruncata peste casa.
Si ce-i ramane omului
Din care n-a ramas nimic?
Caci moartea nu e pierderea finala
Nicidecum un corp ce doarme-n dric
No comments:
Post a Comment