Albastru

Piele albastra in ore,
departe de meridian.
Albastra ca marea
ascunsa de soare.
Albastra precum o umbra
distrasa de o sublima teroare.

Femeia care isi umbla pe sub piele
verificand mereu nereguli in organe.
Intinde maini ca flori uscate,
Catre vartejuri de lumina
in care amintirea mea
tot mai adanc dispare.

Departe, deasupra valurilor,
sirene se dezbraca de straturile de noapte,
cu ochi inaripati si pete de cerneala.
cu parul ars de o nedefinita indoiala.

Inca imi inoata prin ganduri uneori,
atat de rar,
aceste fiinte cu ingheieturi legate,
din care gura mea candva tanara, naiva,
tanjea sa smulga atat de multa carne.

Baiat orbit, inconjurat de animale,
ma tem ca mi-am uitat reflexia,
printre anii ce ar vrea sa-mi puna la tample
o coroana de nimicuri albe.

Acum as vrea sa zdrobesc strazi,
sub talpa care imi atinge asfaltul,
Dar abia ating pamantul,
 suspendat
de catifeaua streangurilor
inghitite de albastru.