M-am trezit intr-un vis zilele trecute. M-am uitat buimaca la ceas dar nu am retinut cat era. Am mers sa ma spal pe fata. Din spatele oglinzii ma privea un baiat. Am stat blocata cateva secunde. Sincer nu eram nici extraordinar de frumos dar nici hidos. Simpatic. Asta ar fi cuvantul. Aveam parul negru, asezat rabdator pe o parte, mirosind a cafea. De unde pana unde cafea? Eu nu beau cafea. In fine, pe sub mana, prin piele se zbateau niste tatuaje ce conturau o resemnare infinita. Din sufragerie se auzea probabil de la un calculator...
"I kissed you once, I kissed you again,
My heart, it tumbled like the stock exchange..."
Am inchis ochii o secunda. Am simtit o greutate colosala pe piept. Simteam ca nu mai pot respira din cauza durerii. Un sir neintrerupt de lacrimi imi curgea precum o ata pe obraji iar apoi se pierdea in covor. Nu m-am simtit niciodata atat de singura. Atat de invinsa. As fi vrut sa respir sa tusesc sa fac ceva orice. Dar nu am putut. Pur si simplu am stat cu mainile infipte in marginea chiuvetei incercand sa-mi sprijin corpul. Intr-un final, muzica a incetat sa se mai auda. In schimb, a inceput ceva mangaietor cred ca Sade, nu mai stiu sigur. Greutatea a inceput incet incet sa dispara, lasand loc unui sentiment implacabil de singuratate si goliciune. Am mers pana la calculator, l-am inchis si m-am intins pe canapea. M-am invelit si cu un ultim suspin am inchis ochii.
Apoi m-am trezit. Eu, la mine in casa. Straina de tot ce se petrecuse cu cateva minute inainte.
No comments:
Post a Comment