Pacienta

Au spus ca imi cerceteaza dimensiunea sufletului.
Si ca al meu e urias.
Indeajuns de mare incat
sa faca pe oricine sa ma iubeasca.
Au zis ca vor sa-l cartografieze.
Ca merita descoperit.
Ca lumea trebuie sa stie.
Mi s-a parut ciudat ca vroiau sa faca asta doar din ochi.

Apoi au spus ca vor sa ia
mostre din sensibilitatea mea.
Ca in moleculele ei sta salvarea lor.
Am ras cand i-am vazut holbandu-se la fotografii
si am oftat cand de fapt cautau discret un decolteu.

Au spus ca vor sa-mi masoare profunzimea mintii.
Unii mi-au trimis muzica frumoasa,
sperand ca intr-o zi la bratul meu, sa-si infrumuseteze propriul corp.
Unii au vrut sa-mi arate lumea, pretinzand ca e la degetul lor,
dar am vazut ca inca erau tinuti de mana, de parintii lor.
Unii mi-au scris poeme impresionante, dar erau doar aburi trecatori.
Altii mi-au vorbit de arte, de universurile nesfarsite din capul lor,
dar pana si ei nu m-au vazut decat un simplu obiect de decor.

Acum stau linistita,
ingropand timpul departe de privirea lor.
Asteptand nimicul,
in care singura, in sfarsit, s-adorm.