"-Spune-mi despre el.
- Era antipatic. Zambea des, condescendent, cu o aroganta muta. Si era ceva in ochii lui. Uneori se dilatau cu incantare si era divin sa fii obiectul lor. Alteori se roteau discret si pareau sa caute altceva. Atunci era zdrobitor. Inconsistenta lor, a lui, era zdrobitoare. Intr-un moment roseam delicat sub privirea lui, in urmatorul o cerseam patetic.
Era tocit cumva. De experienta. Sau de un ideal neatins. Nu puteam stii niciodata ce si cum. Rareori vorbea si niciodata despre asta. Cateodata aveam senzatia ca e un copil care abia invata limbajul, rusinat sa nu spuna vreo prostie. Alteori ma simteam eu prost vorbind unde el tacea. Dar a zis ca ii place sa asculte. Asa ca vorbeam, ce puteam sa fac?
Era ciudat. Asta e sigur. Era tipul in care spiritul rebeliunii a murit ingropat in dezgust. Si totusi era ceva...nu era genul ala gretos de nihilist neadaptat care cerseste pe dinauntru intelegere. Era ceva indescifrabil la el. Are...avea speranta. Si era molipsitoare cumva. Iti dadea speranta ca ai putea sa il castigi cumva desi in timp, asta se dovedeste a fi un salt in gol care iti rupe picioarele la impact.
Nu stiu ce sa iti mai spun. Era mandru. Mandru si cicatrizat de complexele unei vieti anterioare pe care o ascundea sub piele. Dupa un timp, m-am saturat sa sap fara harta dupa secretele lui. Si totusi...
Totusi memoria inca il striga. Acum nu atat de des ca inainte. Dar din cand in cand...atunci cand aprind un cui, cand ies pe balcon, cand ii vad cartea aruncata prin casa. In timp, amintirea lui se va dizolva complet, lasand sufletul in ordine, ca undele unei ape ce se aseaza calm dupa ce o piatra le-a zguduit linistea.
As vrea sa poti dori si tu pe cineva odata, asa cum l-am vrut eu pe el. In fine, deveni sentimentala. Hai sa mergem.
No comments:
Post a Comment