Manechine

De ce sunt asa multe manechine?
Cu trupuri suple si zambete de acuarela;
Barbati sculptati ca zeii antichitatii,
femei cu sani perfecti, turnate in plastic crem.
Avand expresii goale, se uita la tine,
judecand expresia ta.
Cele mai rele sunt manechinele dupa copii,
cu acele vioiciuni inerte, infiorator de vii.
Iti zambesc toti, nepasatori, atroce,
din spatele castelelor de sticla si oglinzi
cu parchet curat si covoare trandafirii.
Isi pastreaza uimitor aroganta in incinta,
privind dezgustati drept in mizeria strazii.

In schimb toti sunt imbracati bine.
Mai bine decat noi, trecatori dementi
ce ne indragostim de ei, de ele,
de tenul lor impecabil,
de pielea lor pe care aluneca orice.
Sunt zile totusi in care ma tem
de goliciunea acestui plastic delicat.
ca intr-o zi doar ei vor ramane,
singura reflexie a omului civilizat.