Chlorosis

A trecut ceva timp de cand ne-am cunoscut. Uneori timid, alteori mandru, mi-am inghitit cuvinte care nu le voi mai gasi niciodata. Sincer sa fiu, Mi-ar fi placut sa ne tinem de mana in loc sa incerc sa impung gauri in indoiala care o ai in suflet. Sa te inteleg fara sa vorbim, sau macar sa te ascult fara a te intelege. Sa urlam amandoi de bucurie in loc spunem in soapta ca toate trec si va fi bine intr-o zi. Sa fiu acolo tot timpul, nu doar cand nostalgia ploii ne lipeste de taste sau caldura ne tine in spatele geamurilor. Dar timpul a trecut prea repede ca sa pot avea speranta de a tine macar evidenta zilelor. Tu te-ai pierdut printre fetele primitoare ale prietenilor si eu am facut acelasi lucru. Preocupati de simplul fapt de a fi in viata, am pierdut intelesul multor fraze, am inteles gresit multe gesturi.  Mi-ar fi placut sa fim copii impreuna pana intr-o zi  cand viata ne-ar fi aruncat aleatoriu in directii diferite. Dar astfel de sanse nu primesc decat putini. Si probabil doar cei care merita.
In timp, marea imi va sterge urmele de pe nisip. Poate si pe ale tale. Sau poate vor aparea altele noi in locul alor mele. Dar asta nu mai e grija mea. Intr-un fel nu a fost niciodata. Tot ce pot face acum, e sa sper ca lacurile Constantei iti vor strange sarea din suflet si o vor dilua in marea linistita. Sper Ca vei trai viata ca pe o toamna linistita, departe de frigurile singuratatii sau caldura aglomeratiei inutile. Eu voi iubi iar, iar tu vei face la fel. Vom umbla sub soare ca umbre zambitoare si intr-o zi daca pasii ni se vor opri sub greutatea emotiei ne vom zambi si vom schimba iar replici fara sens. Viata va fi frumoasa, ai sa vezi.