Where`d you go?

Am stat acolo cateva secunde, la intrarea in avion, cu privirea lipita de cer.
Norii pluteau grabiti, ca niste galme intunecate. Pline de ura. Intreaga bolta era o scrumiera neagra si ameninta sa inghita tot ce s-a intiparit fara sa vreau in minte.
Caietul si cafeaua de pe acoperisul unui bloc din piata Ovidiu. Plimbarile cu Madalina pe langa Via Fratelli, in noptile calme de august. Filmele, meniurile, senzatiile de piele fina pe care mi le-au lasat draperiile cand eram praf in apartamente straine.
Simteam cumva o Apocalipsa a memoriei. Pe dinauntru, detaliile se ruinau, cladiri in fata unor rachete neasteptate.

Incercam sa ma fortez a-mi aminti lucruri pentru a nu aluneca intr-un gol ce imi stergea orice experienta. Barbatul cu numele Monamour, pamantul negru din care se ridicau blocurile suburbiilor romane odata cu lasarea noptii. Numele asistentei care a dormit in patul meu cand credeam ca voi muri fara sa sa stie vreun cunoscut.
Apoi, cu un efort major, am intrat in toracele metalic al avionului.
Un Jack. Un vin. Iar dupa ele o liniste apasatoare. Nu puteam scutura sentimentul ca un sfert de secol a trecut complet degeaba. Ca am trait ca un pusti care scormoneste cu un cutit intr-o priza. Am inchis ochii.

O pisica privea prin mine de pe un gard de paleti si stuf. De partea cealalta a gardului, Acoperisurile Bucurestiului se intindeau intr-o mare interminabila. imi simteam picioarele adancindu-se in smoala de pe crestetul teatrului Bulandra si aveam privirea subtiata intr-un punct al orizontului. Spre Nord.
O voce suava, blonda soptea usor pe umarul meu:
La ce te gandesti?
La bani. Am raspuns aproape mecanic.
Si cu asta am sarit impreuna de pe bloc aterizand intr-o mare adanca de aproape un metru. Pe langa noi, siluete negre inotau in toate directiile. Mana atasata de vocea de pe cladire disparuse iar acolo sub valurile care treceau lenes deasupra capului, se auzea o chitara americana. Probabil Kings of Leon sau Lana del Rey. iesind din apa, eram in Vama Veche. Am privit neimpresionat randurile de oameni de pe mal si imbracandu-ma am urcat pe bancheta din spate a unui Golf. Langa mine, o pereche de picioare imbracate in plasa ieseau arogant dintr-o fusta neagra. Pe picioare, o sticla de Bacardi si una de Absolut. Langa ele, o geanta neagra.
Nu stiu cat am mers dar la un moment dat, 1 ianuarie aburea geamurile masinii.
Anii treceau mergand cu masina aia, iar pe trotuar odata la ceva timp, o oglinda pazita de doi saci de moloz imi arata un alt om de fiecare data.
Apoi rasete maniacale. In masina eram doar oameni bubuiti de fobii si nesiguranta.
Ma simteam precum capul unui porc dupa sacrificare, privindu-si corpul ciobit de niste straini. un sentiment de adancire in ceva straniu si dezgustator. Apoi masina s-a oprit si am coborat. We have arrived.
M-am trezit in scaunul meu in timp ce o insotitoare de zbor imi atingea usor umarul: "Sir, we have arrived." Pe terminal scria in litere dezinteresate: HEATHROW.
Calcand atent pe holul terminalului, nu aveam nici un gand in minte. Mecanic mergeam prin uitare.