Styx

Charon aluneca agale
Tarand dupa el, complexul lui Iisus.
In timp ce apostolii muncii,
Se pierd in haosul unui timp nescurs.

Urand ascuns absurditatea tangibila
Ce zace neclintita-n carnea umblatoare
Precum stanci invulnerabile
Deasupra valurilor unei ratiunii primare.

Si Se zbat pe asfalturile inghetate
In dezgust; miile de perechi
Ultragiate violent, fara a sti macar,
Cu dinamita intre urechi.

Totusi logica unei idei nocive
Hraneste molime existentiale:
Cum de civilizatia a acaparat pamantul
Dar am ramas tot animale?

Prin ochi sticlosi observa schizoid
Genomul uman, ca un adolescent,
In umbra unei carcase livide
Batand strazi; sarac si neglijent.
Taiat de frig rusesc, patat cu flegme;
Niciodata n-o sa-l vezi ca doarme.
Un organism dement de singuratate
Ce e mereu vanat de foame.