"Not all those who wander are lost"

Daca e o expresie care poate intruchipa efortul neconditionat cat si infinit in fata oricarei granite atunci aceea este fuga mintii. E de ajuns sa te opresti o clipa si sa incerci sa iti golesti mintea de absolute orice gand. Incercarea ta va esua lamentabil in fata unui bombardament inestimabil de idei ganduri imagini. Involuntar, percepi universul de la cea mai mica boaba pana in culmile sale. Vei vedea cum esti coplesit de imensitatea de locuri, evenimente ,culori ,emotii, oameni, fetze, respiratii pana la simple batai de inima.  Totul exista si e la discretia unui impuls catre creier. De fapt mintea fuge atat de repede incat te vei gasi incapabil sa opresti orice sprint al ei. In fata acestei entitati in devenire, constientul tau e doar un caine ce alearga dupa o masina, traind mirajul constant al implinirii. Dar tu stii deja asta, stii cand incercai sa inchizi pe acel Cineva prin sertarele obscure ale memoriei tale. Ai trait calvarul si ai gustat din plin durerea. Stii ca amintirea e uneori mai reala decat mancarea pe care o plescai nepasator sau pasii aleatori pe care ii faci in viata. In final mintea umana face un singur lucru. Simte. Dar nu face asta pe cont propriu. Nu suntem nici zei nici schizoizi. Aceasta interactiune continua intre constient/subconstient si materia inerta din afara lor ne ofera noua sentimentul; binecuvatarea mintii odihnite, lipsita de pacatele idealismului. 

Imagineaza-ti o lume in care nu am fi damnatii eterni ai propriei nostre minti. O lume in care ura, dragostea, avaritia, altruismul, furia si iertarea ar putea fi reprimata printr-un simplu zambet. Imagineaza-ti lumea in care o simpla floare e de ajuns sa faca primavera. Totul e mechanic. Nimic arbitrar. Pe aceasta sumbra si deprimanta temelie zace noroiul in care ne scaldam indiferenti. Ne zbatem zilnic la linia nebuniei si printr-un efort continuu fugim catre capatul celalat numai pentru a ne trezi din nou la margine. Majoritatea au ghinionul sa nu treaca niciodata linia, existenta fiind un ciclu finit marcat prin schimburi. Schimburi de moneda, schimburi de oameni schimburi de sine. Nebunia in schimb, nu pretinde nimic. Eliberatoare, ca mesia ce intarzie sa apara de secole va sfarsi intocmai ca El. Batjocorita, condamnata iar discipolii ei stigmatizati si izolati de societate. E intrun fel un artificiu mostenit voluntar( sau nu) de la pseudospiritualitatea rasei noastre. Intr-un final nu oamenii sunt creati in chipul si asemanarea zeilor. Ci invers. Fie ca vorbim de o entitate cosmica sau de un lider politic orice idol e cioplit de mana imperfecta a omului. Prin urmare, pasibil de judecata iar ratiunea sa indoielnica. In starea actuala umanitatea este singura. Confuza de propria provenienta, instrainata de contact inteligent cu alta creatura, intreaga-I existenta sta pe stalpii instabili ai teoriei. In absenta unei instante care sa ii valideze sau sa Ii condamne scopul, omenirea e libera. Si ce mod mai extatic de a-ti sarbatori libertatea neconditionata decat prin distrugere? E demersul sublim al unei creature confuze, nesigura de unde a venit si catre ce se indreapta. Ghidata de frica, umanitatea de cele mai multe ori isi trage concluziile din materia inerta in care traieste; in sensul strict biologic al cuvantului. 

In final, cuvantul asta ciobit de inteles, minte, e doar o cheie pe care fiecare din noi o avem; dar niciunul din noi nu a gasit o usa pe care o deschide.