Charon II

E 6 seara. Soarele se retrage sub paturi de nori precum un animal in vizuina. Privind pomii pierduti in spatele geamului am o senzatie de finalitate implacabila. Acel gand pe care probabil il are un soarece simtindu-si oasele cedand sub maxilarul unei pisici. E ciudat pentru ca sunt tanar si nu sufar de nici o boala. Nimic fizic cel putin.
Intre timp, campiile inghit orizontul in racoarea serii si nu ma pot abtine sa ma gandesc ca in curand voi hrani si eu pamantul. O floare imbobocita in roua dimineatii care la pranz deja incepe sa isi piarda culorile, treptat, cu fiecare petala ce cade.
Un vis scurt imi curma gandurile. Criogenie, vampirism. Nutrienti vii, Injectii cu formol si somn secular.
Idei seci nascute din stomacul imposibilului. In timp ce lumina se scurge undeva intr-o canalizare ascunsa in ceruri, valurile ei timide imi fura si duc in uitare si visul importalitatii mele.

Geamuri Sparte si invitatii la lumea de afara

Camera este inerta. O muzica lenta, calma curge din gurile unor boxe goale, lipsite de viata. Parlament. Suflet  pierdut. Nu mi-a placut niciodata piesa asta in mod special, dar acum pare sa lege placut secundele. Ma simt absent privind pe fereastra. Pescarusi planeaza lenes deasupra blocurilor. Ma amuz cateva secunde incercand sa imit in capul meu sunetele pe care le scot. As fi vrut sa fac asta tare, dar ma tem sa nu fiu ridiculizat de oameni ale caror pareri nu conteaza. Poate au trecut secunde bune de cand m-am oprit. M-am imaginat cu pene, cioc fiind un pic mai mare decat o gheata. Nu imi e frica sa mor de foame precum pasarile orasului. De fapt cred ca zbori mai bine cu stomacul gol. Viata insasi isi ofera adevarata frumusete celor cu stomacul gol. Dar nu voi zbura niciodata, imi e prea frica de moarte; asa ca voi sta aici visand la zboruri, gandindu-ma cum nu exista masini in ceruri, nu sunt stopuri, nu sunt locuri de munca, bani sau accidente. Nici macar moarte nu e in cer. Pana si ea trebuie sa tarasca jos pasarile lipsite de viata, inainte ca pamantul lacom sa le inghita.
E o zi atat de stranie sa fii in viata. Privind distras catre un orizont ce se joaca cu culorile, am vazut si gaura din tavanul balconului. Furtuna de azi noapte a spart unul din geamuri iar acum norii ma privesc curiosi prin acel dreptunghi viu. M-am gandit la stele si cum isi vor face cuib in balconul meu. Vecinii mei vor fi atat de invidiosi. Probabil vor veni si vor repara tavanul si va redeveni gol, gri si lipsit de sens. Lumea mereu conspira sa ii fure frumusetea oricat de insignifianta a omului de rand.
Trecand din sufragerie in balcon, deja nu mai aud zumzaitul oamenilor ce isi canta povestile unul altuia. Privind peste cioburile de sticla imprastiate pe toata podeaua am senzatia ca sunt privit de ochii unei muste uriase. As fi vrut ca furtuna sa-mi fi spart si geamurile casei in care doarme sufletul meu. Dar nu exista furtuni asa violente in climatul meu. Inchid ochii o secunda. O mana ma atinge aruncand soptind o voce peste umarul meu:
- Vrei sa dansezi? iar eu ii raspund zambind.
- Multumesc, dar as prefera sa zbor.

imi permit luxul de a nu trai
de a ignora carpe diem
si alte prostii motivationale.

din fonduri si finante misterioase
unniversul pare sa munceasca pentru mine
fara sa ii pese.

claustrat in muzica si hartie
nu simt nicicand presiuni exterioare
nu par sa mor vreodata.
dar imi astept randul cu ardoare.

extraordinara viata lui Manu Adriana

Sunt un milion de motive pentru care ar fi trebuit sa ne intalnim. ca 2 meteoriti ce vin din colturi diferite ale universului, existentele noastre s-au ciocnit sub indrumare blanda a unui destin zambitor.
Imi e imposibil chiar si atunci cand te vad pe strada, te imbratisez sau impartim rautati in toate directiile aplecati adorabil deasupra unor cesti sau unnor pahare, sa te vad ca pe un simplu om.
Cum as putea cand simpla ta suflare ridica ecoul unui uragan mut ce zdrobeste tot sub coaste, in cea mai placuta bucurie? Esti calmul haosului meu urban care vindeca disperarile mele boeme. Esti secunda din soare. Silueta draguta din spatele muzicii splendide a orasului. Esti persoana fara sinonim.
Te gasesc uneori melancolica, incercand sa explici cruzimea proasta a lumii, incercand sa cauti o umbra de nonsalanta unde sa ai un pic de liniste.
As vrea sa te tin un timp in apartamentul nepasarii mele. Sa bem din vinul uitarii si nimic sa nu mai doara.
Desi te-am luat cu mine peste tot unde am fost, corpul tau a ramas in ruina oraselor ce nu te merita. Vreau soare pentru tine si ploi calde de vara. Vreau copii frumosi care sa-ti zambeasca si sa-ti dea inapoi zilele pe care adulti ti le-au furat. Vreau sa alergi prin viata fara teama ritmului cardiac in timp ce trecatorii cu inimile lor artificiale te vor privi cum te pieri in orizonturi purpurii. Mereu te-am vazut ca o pisica. Si in cele 9 vieti te-am iubit in toate. Continentele sunt toate sub steagul tau pe harta inimii mele.

reflexie

Gauri in capete,
in Aceste vaze splendide,
impodobite cu par si piele
De unde ganduri sublime,
la inceput timid, infloresc,
precum copii ce niciodata nu imbatranesc.

Si totusi,

Metal fierbinte si efedrina.
Aud imparatia Domnului
Suspinand in ruina.

Experiment

Iubesc.
Sunt compatriotul zeilor acum
Ziua lasa acum rani de lumina
In camera sufletului meu.
O camera fara ferestre unde
esti doar tu si eu.
E o moarte extraordinara in placere,
o moarte stranie in paradis;
intr-un zambet perfect.

E pentru prima oara cand nu vreau anestetice
Nu vreau apa, nu vreau mancare.
Vreau doar sa fiu acolo in momentul ala.
Buimac de parca am iesit de sub rotile unui camion.
Simturi sedate in bucurie absoluta.
Toata suferinta zilelor trecute
Topite in uitare divina.

Revelatii. Viata e un front continuu. Azi am obtinut prima victorie!

Scurt Metraj

Muzica surda a unui apartament in Tomis Nord. Un sentiment de moarte clinica se strecoara de afara pe sub usa, printre spatiile nanometrice ale geamurilor. Amorteala. Frigul de afara se izolva in caldura unui calorifer rahitic.
Sunt distras sporadic de franturile unei lumi care ia nastere atom cu atom pe pereti, pe covor pe propria mea piele. Existenta si visul lucid se intrepatrund ca firele unei maturi taranesti. Matura se lichefiaza treptat, spaland praful vietii de zi cu zi. E sambata seara si sunt nicaieri. Nici nu e un loc in care as vrea sa fiu. Ma bantuie imaginile inchipuite ale Alexandriei pe care le hranesc dintr-o carte. Faimoasa ei biblioteca nu exista aici, e doar sparta si imprastiata prin oras in zeci de mii de musuroaie unde traiesc mizer locuitorii lui. Cartile isi traiesc singure drama din ce in ce mai departe de ochi lobotomizati care sa le citeasca analitic randurile. Pana si televizoarele muncesc nostalgice in absenta unuor spectatori nostalgici. Comunism si cumpatare. Amintiri impanzite de firele subtiri ale uitarii. Nu mai exista limite la nimic. Barurile, cluburile, cafenele sunt toate biserici ale viciului. Ma incanta ideea. Am si eu virtutea viciului, dar in rafale scurte. Tatuaje, alcool, tutun. Nimic consecvent. Nimic concret.
Arta pe bat ce nu va fi niciodata creata. Asta e viata Constantei. Locuitorii ei traind cand boem cand in completa mizerie un destin prefabricat. Sunt curios daca a existat vreodata un "vis roman" pentru ca Locuitorii constantei nu mai dorm de mult. In psihoze latente, nici nu mai viseaza. Exista doar o constiinta colectiva a consumului. Viata inseamna cheltuiala. Un secret ce toti il pastram sub piele inca din scutec.
Tomis Nord este cusca in care zac cele mai frumoase drame ale noptii din cate cunosc eu. De unde incepe respiratul luciul treningurilor mangaie pielea de soparla a pestilor. Prostituate sangereaza in soapta vise de lux in plina strada. E un cabaret deprimant al carui spectatori sunt asteptari ce intarzie de ani sa apara. Excursii in tropicul pasiunii departe de carne lasata si membre flasce. bai in sampanie si masini cu geamuri fumurii. O supernova de lux in care sa-si omoare simturile si sa-si inchida cicatricile ascunse in plicuri de piele. Speranta e doar otrava narcotica ce iti paralizeaza suflul in acest splendid oras, in aceasta tara, in aceasta lume.
La malul marii, si blocurile sunt facute din sare. Nu din cea a apei cat din cea lacrimilor. In cutiute minuscule copii isi iau lectiile de viata de la femei implorand mila. Toate astea spre teroarea unor femei ce nici nu s-au nascut inca si vor fi abuzate dupa multi ani ce vor trece. Sirene. Orasul e paralizat cateva secunde in panica. Apoi se intoarce indiferent la ale lui. Isi tine aproape sfintii cazuti in dizgratie pentru moment dar ei stiu ca se apropie secunda crucificarii. Se inchina si ingurgiteaza.
Constanta ofera multe dar iti ia tot. Nu exista masura a castigului dar nici a pierderii. Oameni isi pierd copii in cazinouri innebuniti de pierdere. Barurile de striptease colcaie cu altii in delirul victoriei. Circuitul banului in natura ii ia locul celui al apei. Unii zac uscati in asteptarea ploii servind doar ca sa ii sperie pe cei care cumpara cu sticla de la putinii care vand. Cataracta si cancer larigian. Nu mai vad, nu mai vorbesc.