Vietile noastre se topesc intr-o discutie interminabila.
Vorbim pe canapeaua unui tren.
Ochi dilatati sub ochelari de soare. Coboram.
Suntem pe un acoperis si bem ceva; eu gesticulez spre orizont, tu ma imiti teatral.
Radem impreuna, vorbind in continuare.
Apoi pe o plaja. Intr-un taxi. Printr-o vie interminabila. Pe un bulevard.
Doar noi doi in toata lumea mergem in directia asta.
Din directia opusa mii de oameni trec fara zgomot pe langa noi si dispar in uitare.
Cuvintele noastre sparg linistea sterila a lumii
Ca o piatra intr-un geam. Intr-un lac perfect calm.
Meteoriti lovesc violent pamantul iar tu imi povestesti
despre ceva obiect neobisnuit pe care l-ai vazut intr-o piata de vechituri din Paris.
Eu iti spun ca nu am fost si tu imi spui ca ar trebui sa mergem odata impreuna.
Apoi iti spun ceva siropos si tu te prefaci ca vomiti dar iti vad un zambet discret ascuns in coltul gurii.
Vreau sa te sarut pentru o secunda dar astept sa imi treaca. Tu iti dai ochii peste cap si apoi radem amandoi.
Soarele se stinge pentru totdeauna. Pe intuneric, inca ni se aud vocile in racoarea noptii eterne.
Plictisit de jocurile noastre, Dumnezeu sfarseste universul. Noi vorbim in continuare.
No comments:
Post a Comment