Piele albastra in ore,
departe de meridian.
Albastra ca marea in locuri
ascunse de soare.
Albastra precum o umbra
cuprinsa de o subtila teroare.
Departe, in larg,
sub pielea opaca a valurilor,
sirene se dezbraca de straturile de noapte.
Cu ochi inaripati si pete de cerneala.
Cu buze arse de o nerostita indoiala.
Inca imi inoata prin ganduri uneori,
atat de rar,
aceste fiinte cu ingheieturi legate,
din care gura mea candva tanara,
tanjea sa smulga atat de multa carne.
Vise de cand eram orbit,
inconjurat de animale,
ma tem ca mi-am uitat reflexia,
iar anii imi pun la tample
o coroana de nimicuri albe.
Dar inca zdrobesc strazi,
sub talpa-mi care mangaie asfaltul,
Desi abia ating pamantul,
suspendat;
in catifeaua serilor
inghitite de albastru.
No comments:
Post a Comment