M-am trezit într-o dimineață cu stomacul plin de whiskey și cu o geantă plină de haine. Sub mine, oceanul lovea stâncile ca niște pumni într-o falcă. Mi-am amintit toate dățile în care am crezut că o să mor. Toate acele zile înghițite de neant. Totul pare acum o glumă stupidă pe care nimeni nici măcar n-a ajuns s-o audă. Și mă bucur.
Mă bucur că am plecat. Mă bucur că de data asta eu am fost cinicul. Că am dat din cap neîncrezător în fața promisiunilor romantice. Acum, în blugii mei pătați, mă nasc încet într-o lume nouă. Una în care nu mai alerg după vreo afecțiune obscură.
O lume nouă. O lume electrică în care cerurile albastre, catifelate, varsă tunete mândre ca o frenezie de imnuri naționale.
În acest paradis, sunt vândut undelor radio. Magiei unor nume orchestrate perfect. Visele mele ard ca pânzele de păianjen într-un foc de tabără de neimaginat. Încet, uit aceste promisiuni moi și triste de vară. Despre cum eram în locurile greșite la momentul potrivit.
Nu mai las loc dorului de mare. Acum stau și privesc oceanul, iar mintea mea zboară peste Atlantic spre viitor. Unul bun. Îmbibat în vreme caldă și companie frumoasă. Unde totul este nou și straniu în moduri infinit de fermecătoare. Și nici aici nu voi rămâne pentru totdeauna.
No comments:
Post a Comment