Charon II

E 6 seara. Soarele se retrage sub paturi de nori precum un animal in vizuina. Privind pomii pierduti in spatele geamului am o senzatie de finalitate implacabila. Acel gand pe care probabil il are un soarece simtindu-si oasele cedand sub maxilarul unei pisici. E ciudat pentru ca sunt tanar si nu sufar de nici o boala. Nimic fizic cel putin.
Intre timp, campiile inghit orizontul in racoarea serii si nu ma pot abtine sa ma gandesc ca in curand voi hrani si eu pamantul. O floare imbobocita in roua dimineatii care la pranz deja incepe sa isi piarda culorile, treptat, cu fiecare petala ce cade.
Un vis scurt imi curma gandurile. Criogenie, vampirism. Nutrienti vii, Injectii cu formol si somn secular.
Idei seci nascute din stomacul imposibilului. In timp ce lumina se scurge undeva intr-o canalizare ascunsa in ceruri, valurile ei timide imi fura si duc in uitare si visul importalitatii mele.