Rami

Eu, oceanul.
Sunt zile in care visez marea furtuna de foc. Cea pe care aproape am stins-o. Cea pe care am alergat-o in alte orizonturi. Imi amintesc de ea, nebuna, furioasa, prajind lumi in accese de furie. Imi amintesc de ea tatuata in nuantele unor limbi vii. Rosu, oranj, violet, culori ce se pierd precum accesorii pe sub cea mai eleganta piele.

Iar eu, oceanul, psihopat latent. am furat destui in adancuri.
Haosul meu compatibil. Ma intreb unde esti acum? Oare acum poti dormi? In dragostea mea nemarginita pentru oras, oare iti canta noaptea cand nu poti dormi muzica mea dementa? Ma auzi in zgomotul de frane si alte piese in frecare? Ma auzi in sirene si imi simti nelinistea? Sau in zgomotul ambulantelor. In ultimul timp ma simt uscat de imaginatie. Sunt atat de multe lucruri de spus in atat de putine moduri ramase. Pe fata mea inca e ceva benzina din tabliile nepasatoare ale vapoarelor.
Tu arzi. Eu ma evapor.

Introspectie

Zacea pe pat si ma fixa cu privirea. Incerca sa ghiceasca ce se intampla in spatele carnii mele.
A stat asa un timp, hipnotizata de lacuri peste care adorm bolte de foc, de cascade mute ce curg peste sticle reci de bere, de statui obscure al caror sens nu parea sa il inteleaga.
Am stat asa un timp, in pactul nostru secret, la etajul 7, deasupra limbilor de drum ce se ating la Piata Muncii. Iar eu ma priveam in reflexia verde a ochilor acelora curiosi.
Incantarea agresiva cu care am batut drumuri toata viata era stinsa din mine. Eram doar o radiografie zgariata de timp, agata pe sarma de rufe a unui balcon, prin care un strain se uita de vreo boala.
Am inchis ochii o clipa cu gandul la patul in care am ingropat primele depresii. La cetul care mi-a ars zile intregi prin filtre si bancnote.
Einsame Wandeln Still Im Sternensaal.
Inima imi batea in retragere si la fel ca valurile marii, intr-o zi m-am intors inapoi in larg.

Lumi Paralele

Clopotele Sfantului Edmund bateau zgomotos anuntand ora. Cineva deschide usa, iar de undeva din josul strazii, se auzeau timid manele.
Pe masa de lemn in carciuma din port zac halbe neterminate de bere. O silueta neagra de pe deal priveste spre el, sau spre macaralele care harjaie plictisite in port. Undeva la mii de kilometrii, pe plaja mediteranei, copii inca se chinuie sa puna pietre una peste alta mangaiati de soarele anemic al toamnei.

Cumva, toate gandurile duc inevitabil acasa. Pe malul propriei mele mari. La Sky View, unde acoperisul constantei se afiseaza mandru: Iti place ce vezi? Te intimideaza ca toate lucrurile astea vor fi aici mult timp dupa ce tu vei fi maturat? Probabil nu.
Pe aici nu vezi femei subnutrite din ai caror umeri ososi par sa iasa coarne. Sau poate aici sufera de alta foame sub hainele lor de piele. Cine poate sti? Intreaga lume pare multumita aici, singura ura pe care o au e cea pe care o cultivi tu in ele.

Poate e ceva in apa totusi. Corpurile lor pline par sa atraga doar fluturi. Sau poate drogurile cu care am venit de acasa imi intretin mirajul asta de luni de zile.
Imi amintesc vag, cineva imi spunea ca par un vis intunecat de indiferenta, cand zac la geam si privesc in golurile care umbla pe strada. Tornadele mele ce aduna secunde pe care le pierd intr-o ultima suflare calda.
Eram in Semanatoarea si as fi vrut sa le spun ca sunt pe moarte. Ca medicamentul meu e in roti, in sine si in aripi metalice.
Dar habar n-aveam ce gandeam in ziua aia. Viata Era o prostie.

Soul churning Sunday

Rock'n'roll. Seven years from high school and I am still my own favorite band. I'm still within crashing cars always a step before death. Always with drunk drivers laughing wildly out the window in comatose nights; In the company of stoned girls which smile and gesture like wild angels that came to slaughter our confidence. To poke holes in our eyes and leave us stunned and dreaming in their joyful embrace.

I'm stuck in a neverending adolescence. Writing, drinking, smoking. Doing my best to earn the smallest gesture of affection. Because I'm fucking dying. I'm starving for it. I'm running around like mad dog within the enclaves of the city. There are nights when i feel the cold hand gripping my shoulder, sinking its nails into my skin. Remorse, desire. all as shadows climbing the buildings once the last rays of light are asleep.
And a sense of pain. One that burns with the strenght of one thousand suns. Of countless bancontes thrown into the fire.
Within it, My soul is bouquet of dynamite waiting for the fuse to burn what I know of this world to an end. I'm waiting for a silent psychosis for some time now. One day i'll be in a nuthouse gathering roses for the nurses because even in my madest hours I am sentimental and crushed by happiness I see lacking in others. Reflecting my own emptiness.
I am toy stigmata in a way. Always Carrying the cross of my gender. Of My character. All molded and burnt by irresponsible parenting and aeons of dilligent loneliness. What I am is a little more than a barrel of gasoline. An ancient little soul contained in hard metallic bounds.
I just want to see the light one more time before I disappear as suddenly as I came around. I want to dwell in still waters. Away from nonsensical danger and hunger. I want to wake up in the morning one day, numb in my joy, without ever thinking of nights spent on dawn's highways. I want solace. I'm trying to gravitate towards it. Away from cold and meaningless drives towards nowhere. Always the same god damned destination. And I'm aware that it's my fault. That everything; my misery, my despair, my selfishness, my blindness, my inability to love a girl in the manner she wants me to. Everything is carved on me like countless tattoos that keep people away from me. From all the things I ever wanted to offer and never had chance to. THat or were just plainly taken without a word.

I am shy and my life is my greatest art. It's a sad painting from which colour drips each day. Sometimes slower, sometimes faster. This is another battle lost. Another butterfly released. But I remain here. Silent and subdued. A god on paper. Creating beautiful memories that will die out in the mist of somebody's unmet expectations. And yet I go on like that through life. Void of hope, smiling, like a child that still loves the father that abandoned him.

Ai o vitalitate placuta ce mie imi lipseste uneori cu desavarsire. In ochii tai verzi, oceane de lumina se joaca cu lumea pe care o privesc.
E un sentiment ciudat ca ceva e complet ireal la tine.
Ca atunci cand te vei taia, prin rana va curge apa de mare din care amandoi am iesit candva.


Imi place corpul tau, cu insulele lui de piele ce razbat din marea de haine. Insule in care mainile mele au naufragiat candva.
Pe sub piele ultimele coaste razbat usor uneori ca inimi care se dilata si contracta sub o vraja necunoscuta.

Dar ca toate lucrurile si afectiunea are limita de viteza. E asa frumos totusi sa te gandesti la copii imaginari in curtea noastra cu gazon care nu exista inca.

Presupun ca asteptam sa fiu reparat. Sa fiu imbunatatit cumva.

Si imi place ca tu, la fel ca muzica, ma invalui complet. Cateodata te plimbi prin apartamentul meu cateva secunde. Ne vad in patul meu ca ca statui de marmura care fac dragoste. Cateodata te vad iesind din barul in care ma vad mereu cu Dinu. Dar e totul un abur...

Azi Incerc sa imi amintesc cum arati si imi dau seama ca nu am cunoscut niciodata femei cu ochii verzi.

octombrie vanat

Apus de octombrie.
Totul violent. Totul aprins.
Nori vulcanici asteptau Mana cea mare sa ii ingroape.
Pe strazi, trecatori vorbeau din cutite.
Apoi bezna.
Marte zbura deasupra cerului negru.
incruntarea mea, stapanita usor de un anevrism.
Rosie, caldura imi parasea corpul.
Sirene arctice zideau bucata cu bucata
ghetari in pieptul asta caliu.
M-am ridicat.

Scheletele shaman dormeau
sub plapumi de pamant in parcurile Constantei,
ghidand femeile din rochiile carora
cresc flori salbatice.

Ignorandu-i lesin cu capul pe luna,
in stomacul meu
crescand nederanjat arborele lumii.

Lipseste un erou sa-mi spintece stomacul cu pixul.
...in jur doar trecatori...
Un flash. O fotografie a ruinei.
In departare, un vierme urias
a carui gura sunt trepte,
iar limba, covor rosu,
invita inauntru catre nimic.

Din nimic, soapte reci se intorc
ca un ecou al materiei devorate:
De ce fac femeile dragoste cu animale?
Cat costa 40`26" de muzica?
Unde am pierdut sublimul scop?
Destinul acum mai mult ca niciodata
pare un cortex cerebral
in urma unui anevrism;

acolo,
copii fie se viseaza gianti,
sa se poata pisa pe planeta,
fie se viseaza stand la marginea lumii,
despicandu-si piepturile,
eliberand din micile lor inimi
miliarde de pasari.

Eu in schimb nu stiu alta copilarie
decat a mainilor noastre chirurgical atasate.
intr-o tara cat un peste urias
nemultumit de lipsa de apa
a ochilor nostrii.

Tu si eu reflectam
O amintire mata la plaja,
la umbra unor astronomice
platforme petroliere.
Noi zambeam pentru ca eram impreuna,
dar era un zambet al infrangerii.

In capul meu era un imperiu
prabusit lenes,
sub propria greutate.
Acum ma tarasc,
cu sira spinarii rupta
pe continente straine.
Vezi tu, mi-am facut un obicei
din a ma ascunde
de creaturi care nu exista.

In ochi negri luceste alta amintire:
sofer de camion, mancand cocaina
cu tacamuri de argint.
"Daca Stai departe de farurile masinilor,
o sa-ti arda sufletul ca dracu.
In lumina, in schimb,
Cafeaua salveaza sufletul,
dar iti toceste corpul.
Ai de ales, inainte sa ne
sageteze la pamant."

M-am mutat.
Am casa in transeele valurilor,
ieri am iesit sa inot,
si o parte din mine s-a inecat.
Acum pot dormi linistit,
In zborul de 18 ore.
Spre Beijing;
unde cisterne de sange
spala orasul.
Incet adorm.

in gand, cautam amandoi
forme noi de apocalipsa.
In noi, reactoare nucleare explodau,
lasand in lacrimi de extaz,
intreaga populatie globala.

In ziua aia, Asa,
 a disparut rasa umana,
intr=un suicid incantator,
nesuportand atata fericire.
tu stateai singura, pe acoperisul
bunicii tale, holbandu-te la incaltari.
De departe te-am vazut,
ca intr-un vis ce nu-l puteam intelege.
Asa am intors spatele, trezindu-ma.

Eram tigru candva, dar devin din ce in ce mai mic,
mi-e teama ca-ntr-o zi,
ma voi trezi pisica,
alergat peste tot de javre jigarite.
Nu mai pot citi, vedea, nimic.
Aud doar o voce.
Si e atat de nenaturala,
ca filmele porno alb negru,
ca sexul incaltat de sosete,
ca diavolul care se taraste noaptea
din patul meu, catre al tau.
Devorand imaginatie.

Neintitulat

Anii trec intr-o plimbare interminabila,
pe covoare arse de tigara,
pe sarma.

Printre necunoscuti
si suflul lor greu.
Mereu obosit.

In spatele paharelor de cristal,
turbat de spuma sampaniei
sau a berii la cutie.


E un tot neprelucrat
si ma straduiesc degeaba,
sa fac un sens.

E poezie si matematica.
In zile ca asta nu ma pricep
la nici una din ele.

In masini de lux sau motoare obosite,
sunt purtat inconsecvent catre noi locuri.
Catre aceleasi locuri.
Totul intr-o dualitate perfecta.

Esti un haos uneori
intr-o uniformitate de nedescris.
Pictata de muzica si zgomot.
De tigari. De pastile.

Sufletul tau se ascunde
in parcuri, in nori, pe plaja.
In pahare nebaute, in saruturi neavute.
In politica discreta a extazului.

Suntem fiinte ale infinitului.
Tu si eu.
In rezervatia de ciment a Constantei.
Pentru moment.
Poate intr-o zi, asemenea pasarilor,
ne vom intinde,
de mana,
pe aripi mecanice,
catre pamanturi mai calde.