Fiind Lili

In lumina palidului anotimp
se naste umbra unui final fericit.

Prinsa in somn
Nutresc fragede pasiuni
De cand eram copil,
catre filozofii lumii muribunde.
Urmarind lacrima
Cum taciunii din orbite-aprinde.

Si privesc entuziasta
Nimicul ce din mine isi face cale;
Stralucind asupra lumii
Intr-o splendida candoare.

Caci viata-mi pare un ac
Ce zgarie rabdator vinilul;
Iar timpul asculta indurerat
Adancindu-mi, suspinand, veninul.
Pana si pamantul,
Neschimbat de milenii taioase
Ma va dezbraca de piele
Curantand cerneala de pe oase.

Ce vina poarta ei?
Ca nu se-ncred in piesa noastra.
Cand le vedem briza
sufland de la o ureche la alta.
Ei traiesc pe-o palma de uscat
Unde legile sunt scrise in aur.
Dar si regii lor se tem de noi
Si ne vad ca niste iele
In timp ce noi privim
inlacrimati si muti
dintre miile stele.

Boala Nobililor

Imi schimb pielea,
Sa-ti scot oasele din lanturi.
Si n-as vrea sa ma atingi
caci serpi pazesc acum nervuri.

ma gandeam sa stam neclintiti
sa ascultam muzica sedentarismului.
Sa zacem precum soparle
Sub soarele nisipului.
Sa privim satui
De pe acoperisuri de smoala
Cum ne privesc dragostea altii
Infometati, cu ochii de migdala.

Mi-as fi intins pielea in balti
Pantoful tau, lasand urme dezhidratate.
In timp ce feminismul tau
Si-ar pierde din notorietate.
In gesturi pline de farmec
Ai fi ingerat serenitate,
Si toata lumea ar fi apus
In contopirea buzelor crapate.

Dar tot ce am ramas acum
Masina de scris, blocata-n alte taste,
Cu muzica sedentarismului
Impingandu-ma sa-mi fac bagaje.

Nu vom gusta luminile Parisului
Mediterana nu ne va cunoaste;
Drumul tau te va indrepta spre soare
Al meu se va pierde resemnat in mare...

Sunt bolnav

Nu-mi lipseste nimic
din amorul de cocota,
Caci am imbratisari fierbinti
din pielea unei camasi de forta.
Si resping vehement acuzatii
ca as avea viziuni distorsionate.
Stiind ca lentilele mele,
reflecta cea mai clara realitate.

Si-mi spun soptit,
demonii pictati in chip uman.
Prin pereti, podele si tavan.
Ca de schizofrenia-ar purta un nume
Acela ar fi Marius Cristian.

Dar raman nemiscat si sobru
la cuvintele de lemn.
Ce ard in focurile uitarii
Purtate precum fumul unui slab blestem.

Caci fericirea vine in rafale
Doar odata la un an,c-un tren.
Dar o tot ratez si astept
la umbra mintii;
Calm, precum o mina de teren.

Uitare

Din creieri fumegand
Se desprind ceruri senine
Si gradini patate de lumina
Trec linistitor prin vene.

Si vise pornesc frenetic
Din prajituri imbaiate in stomac.
Cu Martini si Rom ce alinta gatul
Prinse intr-un dans delirant.

Un dulce anestezic
Oferit departe de spitale
Si umbra umila a regretului
E-ntinsa somnoroasa la picioare.

Un ochi de sticla
priveste vanitos un soare
Si toata dragostea din lume
Nu mai poate sa ne doboare.

E ziua carnii,
in bucurii matriarhale.
Iar timpul ar rapi grabit
lui martie ultima suflare.

E anotimpul respiratului
Si al ritmurilor usoare.
Pe care inima incolteste
Chiar si intre muntii de gunoaie.

Diagnostic

In Biblia tristetii
Nu mai e nimic sfant.
Cand bei cerneala
Si te imbeti crunt.
Se strange inima
Imbibata pana la refuz in clor
Iar vertebrele de creta
Cand se frang, nu te mai dor.
Conturata e sila in oglinda
Vazand c-am ramas viermi.
Cand tot ce-am vrut a fost o zi
de a trai ca fluturii.

Bolnavi si prosti
Nu mai putem lega cuvinte
Caci limba-i grea si umflata
Muscata de suflete pereche.
Parca si maseaua de minte
Sta sfidator sa cada.
Preferand lumina soarelui
Aruncata peste casa.

Si ce-i ramane omului
Din care n-a ramas nimic?
Caci moartea nu e pierderea finala
Nicidecum un corp ce doarme-n dric

In progress

Ma simt abandonat de o lume ce mi-a fost promis ca o pot cuceri. Se spune ca diavolul gaseste mereu ceva de lucru pentru mainile ce stau degeaba. Si asa mi s-a dat sabie cand tot ce aveam nevoie era a stiu cum functioneaza natura. Apoi m-au aruncat in oras. Acest urias de nepatruns, maret si impresionant precum Kremlinul dar in acelasi timp inert si plictisitor. In cele din urma au decis ca sunt gata pentru arena si m-au aruncat in mijlocul oamenilor. Unii s-au asezat in suflet si au zacut mult timp paraziti precum florarii in fata unui spital. Acesti demoni expatriati cu globuri oculare pe limba, le simti cuvintele cum observa cu atentie tot in jurul lor, cum te masoara si iti estimeaza o valoare vaga in timp ce se holbeaza fara tinta din spatele unor cavitati goale. Ce creaturi ciudate mai sunt si oamenii. O amestecatura omogena de salbaticie si distins bun gust. Precum maimute care atarna dezorientate de un candelabru de cristal. Privirile lor, cacatul cu care arunca unii in altii....

There's art lurking in each living cell of our concrete paradise. There is wonder and awe within the ribs of people working in offices. In cubicles. Unveiled, in the shadowy silence of the city. Or within roaring walls of crushing sound. The glamor of the damned. The last anthem for the sons of perdition. As we float aimlessly through the ocean of time our spirit dilates and melts into the collective conscience. Emotions, trapped in photographs like sand in an hourglass. We will be forgotten. Our existence will become meaningless. Nature and all living things will move on. The earth will be engorged with our bodies. Our loved ones will wither and our homes be brought down by decay. And then what? What significance will a moment in time have upon this stubborn carousel that refuses to stop for anyone? None. Will music mourn your loss? Will poetry shed a tear of ink? Will the world be moved by your departure? No. You will be a simple leaf carried by the winds of october. Carried softly to the earth it once sprung from. So why  remain idle in this short fraction of time molded by chaos? Death is always one heartbeat away. But what about life?